gol.
Al doilea era sigilat.
Pe spatele primului erau trasate linii cu pixul.
Date.
Numere.
— Ce sunt?
— Câte țigări fumez pe zi, răspunse Martha.
M-am uitat mai atent.
Cincisprezece.
Treisprezece.
Unsprezece.
Zece.
Opt.
Șase.
Numărul scădea.
— Bunica încearcă să se lase, spuse Jack.
— Noi o ajutăm, adăugă Emma.
Am simțit o neliniște nouă.
— Cum o ajutați?
— Doar îi ținem companie, spuse Emma. Când vrea să fumeze, îi cerem o poveste în schimb.
Martha zâmbi trist.
— Ei au inventat sistemul.
M-am uitat imediat la copii.
— Voi nu sunteți responsabili pentru faptul că bunica fumează sau nu.
— Știm, spuse Emma.
— Nu, vreau să mă auziți. Asta este problema unui adult. Nu trebuie să vă simțiți vinovați dacă bunica aprinde o țigară.
Martha dădu încet din cap.
— Mama voastră are dreptate.
În seara aceea, după ce copiii s-au dus în camerele lor, am rămas singură cu Martha.
Am deschis fereastra.
Mirosul de fum
Comments