încă plutea în bucătărie.
— De ce nu mi-ai spus?
— Pentru că știam ce vei spune.
— Ce?
— Că trebuia să fac asta cu ani în urmă.
Am tăcut.
Probabil exact asta aș fi spus.
Martha își frecă mâinile.
— După ce a murit Harold, am început să fumez mai mult. Știu că nu este o scuză.
— Nu este.
— Știu.
Se uită spre fereastră.
— La început, țigara era singurul lucru care făcea liniștea suportabilă.
Vocea i se frânse.
— După aceea a devenit doar ceva fără de care corpul meu îmi spunea că nu pot funcționa.
Pentru prima dată, nu mai vedeam doar femeia încăpățânată care îmi ignora regulile.
Vedeam o femeie de șaptezeci și doi de ani care își pierduse soțul și își transformase durerea într-un obicei care acum îi controla viața.
Dar compasiunea nu anula problema.
— Martha, nu mai poți fuma în casă.
— Știu.
— Nu doar lângă copii. Deloc.
— Bine.
Am rămas
Comments