tăcu.
— Bunica mi-a plătit o parte din facultate, continuă Daniel. Nu mi-a luat primul salariu ca să-și recupereze investiția.
Chipul Lindei se schimbă.
Pentru prima dată, nu mai părea ofensată.
Părea prinsă.
Mama se ridică și aduse desertul.
Am rămas cu toții uluiți.
— Serios? am întrebat.
— Am spus că o invităm la cină. Nu că o lăsăm fără prăjitură.
Chiar și Daniel a râs.
Linda nu.
După câteva minute, mama puse furculița jos.
— Linda, nu vreau să te umilesc. Dacă voiam asta, te confruntam aseară în fața a două sute de oameni.
Soacra mea ridică privirea.
— Te-am văzut luând plicurile. Fiica mea te-a văzut. Alți invitați te-au văzut. Am ales să nu facem un spectacol la nunta copiilor noștri.
Mama făcu o pauză.
— Dar discreția nu înseamnă acceptare.
A fost cea mai liniștită propoziție spusă în acea seară.
Și cea mai puternică.
— Ce vrei? întrebă Linda.
— Nu eu trebuie să
Comments