Soțul meu m-a dus la notar fără să-mi spună că pregătise deja vânzarea apartamentului moștenit de la părinții mei. „Semnează odată, Ana. Ne faci de râs!”

cauza mea.

— Dacă vindeai apartamentul, acum eram în altă situație.

Nu mai încercam să-l conving.

Îi spuneam doar că problemele legate de copii trebuiau discutate separat și că urma să clarificăm obligațiile fiecăruia prin procedurile legale.

Doina le cumpăra copiilor cadouri scumpe.

Apoi le amintea că la ea aveau curte.

Camere mari.

Loc de joacă.

Vlad venea uneori acasă și mă întreba:

— Mami, noi de ce nu avem o casă mare?

Îl priveam.

— Pentru că acum avem apartamentul acesta.

— Dar bunica spune că aici e prea mic.

Mă durea.

Dar încercam să nu-i răspund cu aceeași monedă.

— Este mai mic, da. Dar o să avem grijă de el și o să-l facem frumos.

Și chiar asta am făcut.

Încet.

Cu bani puțini.

Mihaela a venit într-un weekend să mă ajute să vopsesc pereții.

Am cumpărat lavabilă simplă.

Am mutat mobila.

Am pus ziare pe jos.

La un moment dat ne-am