Soțul meu m-a încuiat la casa de la țară și a plecat la prieteni: „Mai iei și tu puțin aer.”

cafeaua.

Nu mergea televizorul.

Nu se auzeau papuci târșâiți pe podea.

Nimeni nu mi-a spus că pun prea multă cafea în ibric sau că deschid geamul „degeaba”.

M-am așezat la mașina de cusut a mamei.

Aveam în față o bucată de material albastru din care voiam de mult să-mi fac o față de masă.

Valeriu spusese că nu are rost.

Materialul era prea bun pentru așa ceva.

Am început să cos.

Tac-tac-tac.

După câteva minute, Irina m-a sunat.

— Mamă, ești bine?

M-am uitat prin fereastră la poartă.

Era deschisă.

Nu larg.

Doar cât voiam eu.

— Da, i-am spus. Cred că pentru prima dată după foarte mult timp chiar sunt bine.

Am închis telefonul și am continuat să cos.

Treizeci de ani crezusem că liniștea într-o căsnicie înseamnă să nu te cerți.

Abia după ce Valeriu m-a încuiat în curte am înțeles cât de mult mă înșelasem.

Uneori, faptul că nu