Soțul meu m-a încuiat la casa de la țară și a plecat la prieteni: „Mai iei și tu puțin aer.”

a încercat să transforme totul într-o glumă în fața rudelor.

Spunea că „Gabi a luat-o razna”.

Că era „criza vârstei”.

Că îl dădusem afară pentru că voia să vândă „o cocioabă”.

Dar ceva se schimbase.

Pentru prima dată nu mai simțeam nevoia să mă apăr în fața tuturor.

Cei care voiau să-l creadă puteau să-l creadă.

Eu aveam documentele.

Și aveam memoria mea.

Șase zile mai târziu, exact de unde am început povestea asta, Valeriu încă dormea la vărul lui.

Lucrurile lui nu mai erau pe gard.

Le luase în aceeași duminică, bombănind și îndesându-le în portbagaj.

Mai rămăsese o singură șapcă, pe care vântul o aruncase în șanț.

Am găsit-o marți.

Am spălat-o.

Am pus-o într-o pungă.

Nu din dragoste.

Din obișnuință.

Apoi m-am uitat la pungă și am început să râd.

Am aruncat șapca în cutia cu lucrurile lui.

În dimineața asta m-am trezit la șapte.

Mi-am făcut