Documentul era o confirmare de plată.
186.000 de lei.
Sub ea se afla un contract preliminar pentru achiziționarea unei clădiri vechi de două etaje de la marginea Bucureștiului.
Damian a recunoscut adresa.
Trecuse de sute de ori pe lângă ea.
Dar nu înțelegea de ce Fiona ar fi vrut-o.
Apoi a citit numele proiectului.
„Casa a Doua Șansă.”
Sub titlu exista o descriere:
„Program independent de sprijin temporar pentru angajați și foști angajați aflați în situații de urgență.”
Damian s-a așezat.
A continuat să citească.
Fiona pregătea un loc în care oamenii care lucraseră pentru familia și companiile lor puteau primi, temporar, sprijin real atunci când viața lor se prăbușea.
Nu era vorba despre a împărți bani fără control.
Planul prevedea consiliere financiară, ajutor pentru chirie în situații documentate, acces la servicii sociale și sprijin pentru familiile angajaților aflați în dificultate.
Fiona plătise avansul din banii ei.
Nu din conturile lui Damian.
Nu din companie.
Dintr-un cont separat în care pusese bani deoparte ani întregi.
Damian se uită din nou la chitanțele mici.
Medicamente.
Mâncare.
Rechizite.
Chirie.
Atunci Fiona intră.
Îngheță când îl văzu.
Apoi privirea îi coborî spre documentele împrăștiate pe masă.
— Ai venit acasă.
— Da.
— Și mi-ai deschis corespondența.
Damian își coborî privirea.
— Da.
Fiona se apropie și strânse hârtiile.
— N-ar fi trebuit.
— Știu.
Răspunsul îl surprinse chiar și pe el.
Nu încercă să se justifice.
— De cât timp faci asta?
— Aproape un an.
— De ce nu mi-ai spus?
Fiona îl privi lung.
— Când?
Damian se încruntă.
— Ce vrei să spui?
— Când trebuia să-ți spun, Damian? Dimineața, când plecai înainte să mă trezesc? În avion? Între două ședințe? Sau seara, când îmi spuneai „mâine, iubito”?
Cuvintele îl loviră mai tare decât orice acuzație.
— Fiona…
— Știi ce este cel mai trist? Nu am ascuns proiectul pentru că mi-era frică
Comments