Soțul meu și-a invitat șeful la cină fără să mă întrebe

Nu i-am căutat telefonul.

⠀

Nu i-am ghicit parolele.

⠀

Nu voiam să ajung să fac lucruri de care să-mi fie rușine.

⠀

Dar aveam dreptul să pun întrebări.

⠀

Și aveam dreptul să decid ce accept în propria căsnicie.

⠀

La ora nouă, l-am sunat pe domnul Bănescu.

⠀

Mi-a răspuns după câteva secunde.

⠀

— Bună dimineața, doamnă Natalia. Sper că nu deranjez.

⠀

— Nu, eu v-am sunat. Vreau să vă întreb ceva.

⠀

— Sigur.

⠀

— Știați că Andrei și Simona urmau să împartă același apartament la București?

⠀

La celălalt capăt al firului s-a făcut liniște.

⠀

— Poftim?

⠀

— Același apartament. Două dormitoare.

⠀

Domnul Bănescu a oftat.

⠀

— Natalia, firma noastră nu a organizat așa ceva.

⠀

Am simțit cum îmi îngheață mâinile.

⠀

— Cum adică?

⠀

— Compania le-a oferit fiecăruia o indemnizație de cazare. Angajații își aleg singuri locuința. Noi nu am rezervat un apartament comun.

⠀

M-am sprijinit de masă.

⠀

— Deci ei au decis asta?

⠀

— Nu cunosc înțelegerile lor personale. Dar vă pot confirma