aseară ai adus-o în casa mea.
⠀
— Nu am vrut să te rănesc.
⠀
M-am uitat la el.
⠀
— Andrei, ai adus-o la masa mea. Ai lăsat-o să mănânce din farfuriile mele. Ai lăsat-o să-mi zâmbească, știind că voi doi urma să locuiți împreună.
⠀
A coborât privirea.
⠀
— Îmi pare rău.
⠀
— Nu, am spus. Îți pare rău că am aflat.
⠀
A ridicat capul.
⠀
— Nu este adevărat.
⠀
— Atunci de ce nu mi-ai spus tu?
⠀
Nu a răspuns.
⠀
Și, pentru prima dată după doisprezece ani, am înțeles că tăcerea lui era mai sinceră decât toate explicațiile.
⠀
M-am ridicat.
⠀
— Vreau să pleci.
⠀
Andrei m-a privit uluit.
⠀
— Cum adică să plec?
⠀
— Să-ți iei câteva lucruri și să stai în altă parte până ne lămurim ce facem mai departe.
⠀
— Natalia, este și casa mea!
⠀
— Știu. Nu discut acum despre dreptul de proprietate. Îți cer să-mi dai puțin spațiu.
⠀
A oftat.
⠀
— Nu putem să rezolvăm lucrurile ca doi oameni maturi?
⠀
—
Comments