Tata a rămas în pragul sufrageriei, cu o mână sprijinită de balustrada scării. Nu părea surprins să-l vadă pe bunicul. Părea îngrozit.

ca un sfat bun.

— Era o femeie minunată.

După câteva clipe, a adăugat:

— Îmi lipsește.

Am simțit un nod în gât.

— Știu, bunicule.

Casa lui George se afla la marginea orașului, pe o stradă liniștită, cu arbori bătrâni și grădini îngrijite. O cunoșteam la fel de bine ca pe propria casă. Acolo petrecusem vacanțe, zile de naștere și nenumărate după-amiezi de vară.

Dar în seara aceea, când am intrat, am observat lucruri pe care înainte nu le băgasem în seamă.

Pe frigider erau lipite bilețele cu instrucțiuni: „Ia medicamentele după micul dejun”, „Nu folosi aragazul fără ajutor”, „Sună-l pe David dacă ai nevoie de ceva”.

Pe masa din sufragerie se aflau trei calendare, toate deschise la luni diferite.

În hol, lângă ușă, era o fotografie mare cu bunica Helen.

Bunicul s-a oprit în fața ei.

— Vezi? a spus. Încă mă așteaptă.

Tata a venit lângă mine.

— Uneori vorbește cu fotografia