Tata a rămas în pragul sufrageriei, cu o mână sprijinită de balustrada scării. Nu părea surprins să-l vadă pe bunicul. Părea îngrozit.

ore întregi.

Am simțit lacrimile urcându-mi în ochi.

Am mers în dormitorul bunicului. Pe noptieră era o fotografie veche cu el și bunica, făcută probabil în anii șaizeci. Ea purta o rochie albastră, iar el o ținea de mână.

— Aici eram proaspăt căsătoriți, mi-a spus bunicul.

M-am așezat pe marginea unui fotoliu.

— Îmi povestești despre ziua nunții voastre?

Și a început să povestească.

La început vorbea încet, căutându-și cuvintele. Apoi, pe măsură ce își amintea, vocea i-a devenit mai sigură.

Mi-a povestit despre biserica mică în care se căsătoriseră, despre ploaia care îi surprinsese după ceremonie și despre faptul că bunica râsese când vântul îi smulsese voalul.

— L-am prins eu, a spus mândru. Am alergat după el prin toată curtea.

Am râs.

— Îmi imaginez.

— Și Helen mi-a spus că, dacă sunt dispus să alerg atât pentru un voal, poate voi alerga și după ea când o să ne certăm.

A