Tata a rămas în pragul sufrageriei, cu o mână sprijinită de balustrada scării. Nu părea surprins să-l vadă pe bunicul. Părea îngrozit.

Dar doamna care stă cu tine noaptea este în camera de alături. Și tata vine mâine dimineață.

A încuviințat.

— Bine.

M-am aplecat și l-am sărutat pe frunte.

— Noapte bună, bunicule.

Mi-a prins mâna pentru o clipă.

— Mulțumesc că ai venit.

— Vin cu drag.

— Și Emily?

— Da?

— Nu mai trebuie să stai lângă mine toată noaptea. Cred că acum pot să dorm.

Am zâmbit printre lacrimi.

— Mă bucur.

A închis ochii.

Am rămas câteva secunde în prag, privindu-l.

Atunci am înțeles ceva ce nu aș fi putut înțelege cu câteva luni înainte.

Când eram copil, bunicul fusese omul lângă care mă simțeam în siguranță. Nu mă temeam de întuneric, de furtuni sau de vise urâte dacă știam că el este aproape.

Acum rolurile se schimbaseră.

Dar asta nu însemna că trebuia să devin singura persoană responsabilă de liniștea lui sau că trebuia să ignor propriile mele limite.

Însemna că puteam să-l