Nu mai sunt dansatorul care eram odată.
— Nici nu trebuie să fii.
— Helen spunea mereu că dansez de parcă aș avea două picioare stângi.
Am râs împreună.
După câteva momente, bunicul s-a oprit și m-a privit.
— Emily, nu-i așa?
Am simțit un nod în gât.
— Da, bunicule.
A zâmbit larg.
— Nepoata mea.
— Exact.
— Ai crescut frumos.
Am început să plâng, dar am încercat să zâmbesc.
— Mulțumesc.
— Să nu-ți fie niciodată rușine de cine ești, mi-a spus. Și să nu lași pe nimeni să te facă să te simți mică.
Nu știu dacă era un sfat pe care îl pregătise sau doar o amintire care îi revenise în minte.
Dar am păstrat acele cuvinte.
În noaptea aceea, înainte să plec, am trecut pe la dormitorul lui.
Era deja în pat, cu o lampă aprinsă pe noptieră.
— Bunicule, am venit să-ți spun noapte bună.
A deschis ochii.
— Emily?
— Da.
— Pleci acasă?
— Da.
Comments