Tata a rămas în pragul sufrageriei, cu o mână sprijinită de balustrada scării. Nu părea surprins să-l vadă pe bunicul. Părea îngrozit.

protejați de ce?

Tata a ezitat.

— Emily, uneori bunicul tău nu mai știe exact în ce perioadă a vieții se află.

Nu am înțeles imediat.

— Cum adică?

— Sunt momente în care crede că este din nou tânăr. Uneori mă întreabă dacă am terminat temele pentru școală. Alteori își caută soția, deși bunica ta a murit acum paisprezece ani.

Bunicul a ridicat brusc capul.

— Helen nu a murit, a spus el încet.

În cameră s-a lăsat o tăcere apăsătoare.

Tata s-a apropiat de el.

— George, îți amintești unde suntem?

Bunicul a privit în jur.

— La David acasă.

— Și cine este Emily?

Bunicul m-a privit lung.

Pentru o clipă, am avut senzația că nu mă recunoaște.

Apoi a zâmbit.

— Nepoata mea. Fetița mea cu fundițe galbene.

Mi s-au umplut ochii de lacrimi.

— Bunicule…

— Dar uneori, a continuat tata cu grijă, când te vede dintr-un anumit unghi sau când e foarte obosit, te