decât mine.”
„Cred că băiatul ăsta o să ajungă bine.”
— De ce nu-mi spunea mie lucrurile astea?
Florin își frecă fruntea.
— Pentru că era prost la asta.
— Asta nu e o explicație.
— Nu. Dar este adevărul.
După moartea mamei, tata își asumase ideea că trebuia să fie „tare”.
Credea că dacă își arăta durerea în fața mea mă speria.
Apoi anii trecuseră.
Distanța devenise rutină.
Și, cu cât trecea mai mult timp, cu atât îi era mai greu să devină brusc tatăl afectuos pe care nu știuse să-l joace.
— Nu vreau să-l transform într-un sfânt doar pentru că a murit, spuse Florin. Tatăl tău a făcut greșeli. Multe.
M-am uitat la el.
— Atunci de ce-mi spui toate astea?
— Pentru că nici nu vreau să-l transformi într-un om căruia nu i-a păsat deloc.
Am petrecut aproape toată noaptea citind caietele.
Printre cifre existau mici însemnări.
„Andrei a venit acasă obosit. Nu
Comments