l-am întrebat ce are. Trebuia.”
Pe altă pagină:
„A primit o mărire. I-am spus doar «bine». Părea dezamăgit.”
Mai târziu:
„Astăzi e ziua lui. Nu știu de ce îmi este atât de greu să-i spun că sunt mândru de el.”
Am închis caietul.
Asta m-a durut mai tare decât orice.
Pentru că eu îmi aminteam ziua respectivă.
Împlinisem douăzeci și unu de ani.
Tata îmi pusese un plic pe masă cu 200 de lei.
— La mulți ani.
— Mersi.
Atât.
În seara aceea mersesem singur să beau o bere.
Iar în caietul lui, tata scrisese:
„Este un om bun. Mama lui ar fi fost mândră.”
De ce?
De ce fusese capabil să scrie asta într-un caiet, dar nu să mi-o spună?
Ultima însemnare fusese făcută cu doar câteva zile înainte să moară.
Scrisul era mai tremurat.
„Dacă citești asta, probabil n-am mai apucat să fac lucrurile cum trebuie.
Nu vreau să
Comments