lună.
Ne sunăm.
Ne trimitem fotografii.
Îmi povestește despre copiii lui.
Eu îi povestesc despre tata așa cum l-am cunoscut eu.
Uneori poveștile noastre despre același om par să descrie doi oameni complet diferiți.
Probabil că ambele sunt adevărate.
Iar fotografia aceea veche cu plaja se află acum la mine.
Pe spatele ei, tata scrisese ceva ce nu observasem niciodată:
„Acasă nu este locul în care nu ai greșit niciodată. Este locul în care speri că într-o zi vei avea curajul să te întorci.”
Tata nu a mai avut acea zi.
Dar eu am ajuns în locul pe care el îl părăsise la douăzeci de ani.
Și acolo nu am găsit secretul care să-mi distrugă imaginea despre el.
Am găsit un frate care îl așteptase prea mult timp și adevărul despre un tată care își iubise familia, dar care confundase regretul cu repararea greșelilor.
Pentru că poți regreta ceva timp
Comments