după descoperirea secretului.
Era un om care făcuse o greșeală.
Apoi încă una.
Și încă una.
Până când trecuseră treizeci de ani.
Înainte să plec din Constanța, Radu mi-a dat o fotografie.
Eram eu la aproximativ șase ani.
— De unde o ai?
— Tata mi-a trimis-o.
Pe spate scria:
„Ana, fiica mea. Sper ca într-o zi să-și cunoască fratele.”
Am strâns fotografia la piept.
Tata nu mai apucase să ne vadă împreună.
Nu mai putea repara nimic.
Dar cutia aceea făcuse ceea ce el amânase o viață întreagă.
Deschisese ușa.
Când m-am întors acasă, i-am arătat mamei fotografia.
A plâns.
Nu i-am spus că totul era în regulă.
Nu era.
Nu i-am spus că trecutul fusese iertat.
Nu fusese.
Dar i-am spus:
— O să mă mai văd cu Radu.
Mama dădu din cap.
— Așa și trebuie.
Astăzi încă învăț cine este fratele meu.
Nu încercăm să recuperăm treizeci de ani într-o
Comments