Aici?
— Da, tată. Aici.
Cele două surori se așezară de o parte și de alta a lui.
Ion stătea între ele, cu ochii roșii de plâns.
Fotograful ridică aparatul.
— Zâmbiți!
Dar bătrânul nu reuși.
Lacrimile îi curgeau fără oprire.
— Iertați-mă, spuse el. Nu pot…
Maria îl sărută pe obraz.
— Nu trebuie să te oprești din plâns, tată.
Fotograful apăsă declanșatorul.
Și astfel fu făcută fotografia care avea să rămână cea mai prețioasă amintire a familiei Dumitrescu.
Un tată bătrân.
Două fiice îmbrăcate în uniforme de pilot.
Și lacrimile unui om care sacrificase totul pentru copiii lui.
După îmbarcare, Ion fu condus la locul său.
Ana și Maria îi cumpăraseră un bilet la clasa business.
Când văzu scaunul mare, bătrânul începu să râdă.
— Fetelor, aici pot să dorm ca acasă!
Maria zâmbi.
— Mai confortabil decât acasă, tată.
Ion se uită în jur.
Totul i se părea incredibil.
Scaunele, luminile, oamenii eleganți,
Comments