„Ți-ai pierdut rușinea, Adriana?! Să-i trimiți notă de plată propriei soacre?!”, a urlat mama soțului meu, intrând furioasă în bucătărie. Îmi comandase un banchet pentru 25 de persoane, cu sarmale, fripturi, aperitive și tort, apoi se lăudase tuturor că plătise singură întreaga petrecere.

tu nu trebuie să accepți.

Două zile mai târziu, Gabriela m-a sunat.

De data aceasta nu mai țipa.

— Adriana, am discutat cu Victor. Nu am toți banii acum.

— Înțeleg.

— Pot să-ți dau două mii două sute cincizeci de lei luna aceasta și restul luna viitoare?

— Da, Gabriela. Este în regulă.

A ezitat.

— Și… poate n-ar fi trebuit să spun în fața rudelor că am plătit eu totul.

Am așteptat.

— Tu ai muncit mult, a continuat ea. Mâncarea a fost foarte bună.

Nu erau scuzele pe care mi le-aș fi dorit. Dar era prima dată când îmi recunoștea munca.

— Mulțumesc, Gabriela.

Prima tranșă a venit în aceeași zi. A doua, luna următoare, așa cum promisese.

După aceea, relația noastră s-a schimbat.

Nu am încetat să gătesc pentru familie. Dar am încetat să mai accept comenzi fără să discutăm înainte despre bani.

Când cineva îmi cerea mâncare pentru o aniversare, îi trimiteam