răspunse cu o maturitate pe care mi-aș fi dorit să nu fi fost obligată s-o dobândească atât de devreme:
— Și mie.
Două cuvinte.
Mama începu să plângă și mai tare.
Dar Lilia nu o consolă.
Și nici eu.
Uneori scuzele trebuie lăsate să doară persoana care are de ce să le ofere.
Mama rămase aproximativ o oră.
Nu i-am promis că totul va reveni la normal.
Pentru că nu voiam să revină.
Normalul fusese problema.
Andrei își ceru scuze mult mai târziu.
Nu la telefon.
Nu prin mama.
A venit singur.
Și, de data aceasta, nu a pomenit sala de fitness, banii sau nunta.
S-a așezat în fața Liliei și spuse:
— Trebuia să fiu acolo.
Ea îl privi.
— Da.
— N-am o scuză bună.
— Știu.
Aproape că am zâmbit.
Fiica mea nu era crudă.
Doar nu mai făcea munca emoțională a adulților.
Relația cu părinții mei nu s-a reparat peste noapte.
Comments