“Tu n-ai făcut școală, tu trebuie să plătești.” mi-a spus mama în curtea casei din Pitești, când i-am explicat că nu mai pot să-i dau 8.000 de lei pentru fratele meu

pentru atelier. Când am primit cheia spațiului, am stat câteva minute singur, privind pereții goi.

Nu era mare lucru. Două camere, o magazie și o ușă metalică ce scârțâia.

Dar era primul lucru pe care îl făceam pentru mine fără să cer voie nimănui.

După aproape două luni, mama a venit la atelier.

A intrat încet, ținând în mână o sacoșă de pânză. Nu m-a îmbrățișat imediat, cum făcea când avea nevoie de bani.

— Am adus niște plăcintă cu mere, a spus.

— Mulțumesc, mamă.

S-a uitat la bancul de lucru, la rafturile cu materiale și la firma de deasupra ușii.

— Tu ai făcut toate astea?

— Da.

— E frumos.

Am așteptat. Știam că mai are ceva de spus.

— Radu lucrează, a continuat. Își plătește singur cursurile. Și luna trecută mi-a dat bani pentru curent.

Am zâmbit ușor.

— Mă bucur.

Mama și-a frământat mâinile.

— Mi-a spus că l-am învățat să se creadă