“Tu n-ai făcut școală, tu trebuie să plătești.” mi-a spus mama în curtea casei din Pitești, când i-am explicat că nu mai pot să-i dau 8.000 de lei pentru fratele meu

mai important decât tine.

N-am răspuns.

— Și că, dacă tu nu plecai, niciunul dintre noi nu s-ar fi schimbat.

S-a așezat pe scaunul de lângă ușă.

— Mihai, eu am crezut că, dacă Radu ajunge medic, o să fiu o mamă de care lumea să fie mândră. Tu munceai deja, te descurcai, nu te plângeai niciodată. Am început să cred că n-ai nevoie de nimic.

— Aveam nevoie să mă întrebi măcar o dată dacă sunt bine.

Mama și-a dus palma la gură.

— Știu. Și îmi pare rău.

Nu i-am spus că totul era uitat. Nici nu era.

— Te iubesc, mamă. Dar banii mei rămân ai mei. Dacă ai o problemă adevărată, vorbim. Nu mai accept minciuni și nici comparații cu Radu.

A încuviințat fără să protesteze.

Când a plecat, s-a oprit în ușă și s-a întors spre mine.

— Să știi că sunt mândră de tine, Mihai. Nu pentru că ne-ai ținut