faptul că șaptesprezece ani de căsnicie nu ne făceau imuni la probleme.
Și despre ceva și mai important:
încrederea nu însemna să ne prefacem că nimeni nu va încerca vreodată să intre între noi.
Însemna să știm ce facem când se întâmplă.
Aproape un an mai târziu, Vanessa și-a vândut casa.
În ziua mutării, a venit la poarta noastră cu o cutie.
— Este pentru tine.
Am ridicat capacul.
Înăuntru era oglinda.
Pe spate lipise un bilețel.
„Cred că nu mai am nevoie de ea.”
Am ridicat privirea.
— Ești bine?
A zâmbit.
— Mai bine.
— Mă bucur.
A făcut câțiva pași, apoi s-a întors.
— Irina?
— Da?
— Nu puteam să-ți iau soțul, nu-i așa?
M-am uitat spre Valentin, care tundea iarba în curte și habar nu avea despre ce vorbeam.
— Nu.
Vanessa zâmbi.
— Pentru că mă iubea prea mult pe mine?
Am clătinat din cap.
— Pentru că nu era al meu ca să
Comments