venit momentul de care mă temusem tot anul.
Despărțirea.
Brielle m-a îmbrățișat prima.
— Tată, nu trebuie să ne suni de cinci ori pe zi.
— De trei ori este acceptabil?
— O dată, a spus ea râzând.
Taryn m-a prins de mână.
— Și promite-ne ceva.
— Ce anume?
— Că o să ai grijă și de tine. Că o să folosești atelierul. Că o să ieși cu prietenii și că nu o să-ți petreci fiecare seară așteptând să te sunăm.
Am încercat să glumesc.
— Voi două chiar vreți să mă pensionați din meseria de tată?
— Nu, a răspuns Brielle. Vrem doar să te bucuri de viața pe care ai construit-o pentru noi.
Am îmbrățișat-o din nou.
Pe drumul spre casă, scaunul pasagerului era gol. Pentru prima dată după mulți ani, nu aveam pe cineva care să-mi ceară să schimb muzica, să opresc pentru o gustare sau să răspund la o întrebare neașteptată.
Când am
Comments