din nou la școală.
Într-o zi, cu acordul celor responsabili de cazul ei, Maria a venit s-o vadă pe Veronica.
A intrat în salon ținând aceeași mână mică ascunsă în mâneca puloverului.
Veronica putea acum să stea sprijinită într-un scaun special.
Încă vorbea foarte greu.
Maria se apropie.
— Bună.
Veronica o privi.
Apoi, cu un efort uriaș, își mișcă mâna.
Maria i-o prinse.
Exact ca în prima zi.
— Acum ești mai bine, spuse fetița.
Veronica încercă să zâmbească.
Eu m-am întors spre fereastră ca să nu mă vadă plângând.
Procedurile împotriva celor implicați au continuat mult timp.
Unele lucruri au putut fi demonstrate.
Altele au rămas mai greu de stabilit.
Dar documentele medicale și financiare strânse au fost suficiente pentru ca situația să nu mai poată fi ascunsă sub expresii precum „tratament experimental” și „evoluție neurologică imprevizibilă”.
Iar eu am învățat ceva ce nu voi uita niciodată.
Timp de doi
Comments