ce nu cunoșteam pe nimeni.
Am scos telefonul.
Radu deveni brusc atent.
— Pe cine sunați?
— Pe cineva care lucrează aici de mai mult de doi ani.
Am căutat un număr.
— Domnule, nu este necesar…
Am apăsat apelul.
Mi-a răspuns după câteva secunde.
— Bună seara.
— Mihai? Sunt Nicolae.
Tăcere.
Apoi vocea lui se schimbă complet.
— Domnule Nicolae?
— Da.
— Sunteți bine?
M-am uitat la manager.
— Sunt la restaurant.
Altă pauză.
— La restaurant?
— La masa 7.
Am văzut cum Radu începea să-și piardă culoarea din obraji.
Probabil numele meu îi devenise, în sfârșit, familiar.
— Vin imediat, spuse Mihai.
Am închis.
Managerul mă privea.
— Dumneavoastră sunteți… Nicolae Pop?
— Da.
Chelnerul se uită când la mine, când la Radu.
— Cine e?
Managerul nu-i răspunse.
Mihai ajunse în mai puțin de douăzeci de minute.
Avea 52 de ani și lucrase alături de mine încă din perioada în care restaurantul avea doar opt mese.
În acte, eu
Comments