rămăsesem proprietarul societății și al spațiului, iar după moartea Oanei mă retrăsesem aproape complet din activitatea zilnică. Conducerea operațională fusese lăsată unei echipe în care avusesem încredere.
Prea multă încredere, aveam să descopăr.
Când Mihai intră în sală și mă văzu, se opri.
Apoi observă a doua farfurie.
Privirea îi coborî.
Știa ce zi era.
— Patruzeci de ani, spuse încet.
Am încuviințat.
— Așa ar fi fost.
Mihai trase aer în piept.
— Îmi pare rău.
Radu interveni:
— Domnule Mihai, a existat doar o mică neînțelegere…
I-am întins bonul.
Mihai îl citi.
Sprâncenele i se încruntară.
— Ce este asta?
— Exact asta vreau și eu să aflu.
A verificat nota.
Apoi se uită spre sticla de vin.
— Domnul Nicolae nu bea alcool.
Radu încercă să zâmbească.
— Probabil ospătarul nu știa.
— Atunci de ce apare pe bon?
Nimeni nu răspunse.
Mi-am amintit de plăcuța neagră pe care Andrei o ascunsese când mă așezasem.
— Mai
Comments