este ceva.
M-am uitat la el.
— Scoate plăcuța din buzunar.
Andrei încremeni.
— Ce plăcuță?
— Cea pe care ai luat-o de pe masă când am venit.
— Nu știu despre ce vorbiți.
Mihai întinse mâna.
— Andrei.
Tânărul oftă și scoase plăcuța.
Mi-am pus ochelarii.
Pe ea scria:
REZERVAT — MASA OANA
Pentru prima dată în seara aceea mi-au tremurat mâinile.
— Cine a pus-o?
Mihai răspunse:
— Eu.
Am ridicat privirea.
— De ce?
— Doamna Oana m-a rugat înainte să moară.
Am rămas nemișcat.
— Ce?
Mihai se așeză lângă mine.
— Mi-a spus că, dacă vă întoarceți vreodată aici singur, masa asta trebuie să vă aștepte.
Mi-am scos ochelarii.
Dintr-odată, bonul nu mai conta.
Nici vinul.
Nici chelnerul.
Am atins marginea mesei.
— De ce n-ai spus niciodată?
— Pentru că mi-a cerut să nu vă chem eu. A spus că trebuie să veniți când sunteți pregătit.
Am privit scaunul gol.
Exact ceva ce ar fi făcut Oana.
Dar
Comments