Am mers în pădure cu tatăl meu. Dintr-odată, m-a apucat de mână și mi-a spus: «În sfârșit suntem singuri

palmă.

⠀

În acel moment, mama a scos din cutie un plic alb, sigilat.

⠀

— Mai există ceva, Emilia.

⠀

Am privit-o surprinsă.

⠀

— Ce anume?

⠀

— O scrisoare de la Ana. A scris-o înainte să te naști. Ne-a rugat să ți-o dăm când vei fi suficient de mare să înțelegi.

⠀

Am luat plicul cu mâinile tremurânde. Pe față era scris, cu un scris frumos și rotunjit:

⠀

„Pentru fetița mea.”

⠀

Am desfăcut încet hârtia.

⠀

„Draga mea Emilia,

⠀

Dacă citești această scrisoare, înseamnă că ai crescut și că ai început să-ți pui întrebări despre lumea în care trăiești. Poate că într-o zi te vei întreba de unde vii și cine te-a iubit înainte să poți spune primul cuvânt.

⠀

Vreau să știi că te-am iubit din clipa în care am aflat că exiști. Nu știu cum vei arăta, ce culoare vor avea ochii tăi sau ce fel de femeie vei deveni, dar știu că deja ești cel

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy