Am mers în pădure cu tatăl meu. Dintr-odată, m-a apucat de mână și mi-a spus: «În sfârșit suntem singuri

mai frumos lucru care mi s-a întâmplat.

⠀

Mi-e frică, Emilia. Mi-e frică de naștere, de viitor și de faptul că nu voi fi o mamă suficient de bună. Dar îți promit că voi face tot ce pot pentru tine.

⠀

Dacă vreodată viața ne va despărți, să nu crezi că ai fost abandonată. Uneori, oamenii pleacă fără să vrea. Dar iubirea adevărată nu dispare odată cu ei.

⠀

Să fii curajoasă. Să nu te rușinezi niciodată de cine ești. Și să nu lași pe nimeni să-ți spună că valorezi mai puțin doar pentru că povestea ta a început altfel decât a celorlalți.

⠀

Te iubesc mai mult decât pot cuprinde aceste cuvinte.

⠀

Mama ta, Ana.”

⠀

Când am terminat de citit, hârtia era udă de lacrimile mele.

⠀

Mama m-a îmbrățișat. De data aceasta, nu m-am retras. Am plâns amândouă, fără să mai încercăm să spunem ceva.

⠀

Robert a rămas pe scaun, cu ochii în

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy