Am privit numele tatălui meu luminând ecranul telefonului și am simțit cum mi se oprește respirația. În ultimele trei zile, tata mă sunase doar atunci când medicii aveau ceva important de comunicat. Iar acum, după avertismentul primit de la spital, mă temeam că apelul acela însemna un singur lucru.

soțului meu să tragă pe dreapta.

— Ce naiba mai este și asta? a murmurat el.

A oprit lângă trotuar și a coborât geamul.

Un polițist s-a apropiat de portiera șoferului, în timp ce colega lui a venit spre partea din spate a mașinii.

— Bună ziua. Am primit o sesizare privind o posibilă situație de violență domestică. Vă rugăm să opriți motorul.

Răzvan a izbucnit într-un râs scurt.

— Este o neînțelegere. Soția mea este supărată pentru că mama ei este bolnavă. Are o criză de nervi.

Polițista s-a apropiat de geamul meu.

— Doamnă, sunteți bine?

Am încercat să răspund, dar vocea nu m-a ascultat. Mi-am ridicat doar mâneca, arătându-i urmele roșii de pe braț, apoi am atins obrazul care încă mă durea.

Expresia femeii s-a schimbat.

— Puteți deschide portiera?

Am clătinat din cap.

— Este blocată.

Polițista i-a cerut lui Răzvan să deblocheze mașina. El a protestat, dar până la urmă a