Am privit numele tatălui meu luminând ecranul telefonului și am simțit cum mi se oprește respirația. În ultimele trei zile, tata mă sunase doar atunci când medicii aveau ceva important de comunicat. Iar acum, după avertismentul primit de la spital, mă temeam că apelul acela însemna un singur lucru.

să mă lase să merg la spital. I-am arătat mesajul trimis tatălui meu și i-am spus că înregistrarea putea confirma o parte din cele întâmplate.

Polițiștii au consemnat informațiile și au început verificările necesare. Mi-au explicat că, având în vedere cele relatate și urmele vizibile, trebuia evaluat riscul și că puteam beneficia de măsuri de protecție. Mi-au recomandat să solicit și un consult medical pentru documentarea leziunilor.

Însă eu nu mă puteam gândi decât la mama.

— Vă rog, am repetat, trebuie să ajung la spital înainte să fie prea târziu.

Polițista a vorbit cu colegul ei, apoi m-a ajutat să iau lucrurile din mașină. În scurt timp, cu sprijinul lor, am putut pleca spre spital în condiții de siguranță, urmând să continui formalitățile necesare după ce situația urgentă a mamei mele avea să fie clarificată.

În drum, l-am sunat pe tata.

— Sunt bine, am spus imediat ce a răspuns. Sunt