Pentru prima dată în acea zi, am râs.
— Atunci cred că sunteți o echipă bună.
În săptămânile următoare, gemenii rămaseră în grija familiei, sub supravegherea și măsurile stabilite de autoritățile competente.
Elena începu demersurile necesare pentru ca situația lor să fie clarificată legal și stabil.
Copiii primiră și sprijin psihologic.
Pentru că abandonul nu dispare din mintea unui copil doar fiindcă, la finalul aceleiași zile, apare un adult care îl îmbrățișează.
Lia continua uneori să întrebe:
— Elena pleacă și ea?
Iar mătușa ei îi răspundea de fiecare dată:
— Nu fără să știi unde merg și când mă întorc.
Pentru un adult, era o propoziție simplă.
Pentru Lia, devenise o promisiune.
Câteva luni mai târziu, am primit un plic la unitate.
Înăuntru era un desen.
Patru oameni ținându-se de mână.
Elena.
Lia.
Ovidiu.
Și un bărbat foarte înalt, într-o uniformă verde, desenat aproape cât întreaga foaie.
Deasupra lui scria:
„Domnul care
Comments