Tatăl meu.
Și tatăl lui Andrei.
Stăteau unul lângă altul, în fața unei clădiri pe care nu o recunoșteam.
Pe spatele fotografiei era scris un an.
Cu un an înainte ca Andrei să plece din oraș.
— Nu înțeleg, am șoptit. Ce legătură are tata cu toate astea?
Andrei și-a șters ochii.
— Mai mult decât ne-am fi imaginat vreodată.
Am pus fotografia pe pat.
— Atunci spune-mi totul. Fără să mai ascunzi nimic.
A încuviințat.
— Îți promit.
S-a ridicat, a adus două pahare cu apă și s-a așezat din nou lângă mine.
— Tatăl meu nu a primit întâmplător postul acela din alt oraș, Elena.
L-am privit nedumerită.
— Cum adică?
— A plecat pentru că trebuia să dispară de aici.
Am simțit un fior.
— De ce?
Andrei a respirat adânc.
— Tatăl meu și tatăl tău lucraseră împreună la o întreprindere de stat. Unul se ocupa de aprovizionare, celălalt de evidențele contabile.
Mi-am amintit imediat.
Tata fusese contabil.
Un om tăcut, riguros, care își ținea toate actele în ordine și care nu suporta nici măcar o greșeală într-un registru.
— Știu, am spus. Dar nu înțeleg ce legătură are asta cu noi.
— La un moment dat, tatăl meu a fost implicat într-o afacere ilegală. Dispăruseră materiale din depozit, iar documentele fuseseră falsificate.
Am încremenit.
— Tatăl tău fura?
Andrei a încuviințat trist.
— Așa reiese din actele pe care le-am găsit.
— Și tata?
— Tatăl tău a descoperit neregulile.
Am simțit că mi se strânge stomacul.
— Dumnezeule…
Andrei a continuat:
— În loc să anunțe imediat autoritățile, tatăl tău a încercat să rezolve situația fără scandal. Erau prieteni de mulți ani. Familiile noastre se cunoșteau. Iar noi eram împreună.
Am privit fotografia.
Deodată, mi-am amintit ceva.
În ultimele săptămâni înainte ca Andrei să plece, tata fusese neobișnuit de nervos.
Îl auzisem certându-se cu mama în bucătărie.
Când intram, amândoi tăceau.
Comments