povestea noastră a primit ceva ce nu mai îndrăzneam să sperăm: un nou început.
La optsprezece ani ne-am promis că vom rămâne împreună pentru totdeauna.
La șaptezeci și șase de ani, am înțeles că „pentru totdeauna” nu înseamnă întotdeauna o viață întreagă.
Uneori înseamnă doar timpul care ți-a mai rămas.
Iar dacă îl petreci alături de omul pe care îl iubești, fiecare zi poate deveni un dar.
În dimineața următoare, Andrei mi-a adus cafeaua la pat.
A pus ceașca pe noptieră și m-a sărutat pe obraz.
— Bună dimineața, doamna mea!
Am început să râd.
— Bună dimineața, domnule întârziat!
A râs și el.
— Crezi că o să-mi amintești toată viața că am întârziat cincizeci și opt de ani?
L-am luat de mână.
— Absolut!
Apoi l-am privit cu drag.
— Dar, Andrei…
— Da?
— Mă bucur că ai venit.
M-a îmbrățișat.
Și, în liniștea acelei dimineți, am înțeles ceva ce nu mai crezusem posibil.
Comments