Am rămas cu mâna pe volan, privind-o fără să înțeleg ce voia să spună. În jurul nostru, adolescenți îmbrăcați elegant coborau din mașini, râdeau și își făceau fotografii. Din clădire se auzea muzica, iar la intrare se formase deja o coadă. Numai în mașina noastră părea că timpul se oprise.

fost atât de ușor să accept.

Să cred că toate problemele noastre financiare aveau să dispară.

Dar ceva din mine îmi spunea că nu așa voiam să-mi încep relația cu omul care îmi era tată.

— Dacă vreți să mă ajutați, am continuat, începeți prin a-mi spune adevărul. Tot adevărul. Fără documente ascunse și fără planuri făcute în numele meu.

Victor a încuviințat.

— Bine.

— Și mai este ceva.

— Spune.

— Nu-i cereți mamei să vă ierte doar pentru că acum regretați.

Victor și-a coborât privirea.

— Nu am dreptul să-i cer asta.

Am plecat din sala de ședințe împreună cu Georgiana.

Pe hol, ea s-a oprit și m-a îmbrățișat.

— Îmi pare rău că te-am pus în situația asta.

Am strâns-o în brațe.

— Nu tu ai făcut-o.

— Dar dacă nu găseam scrisoarea…

— Poate că adevărul ar fi ieșit la iveală mai târziu. Sau poate că aș fi semnat ceva ce nu înțelegeam.

Georgiana a