Am rămas nemișcată în pragul sufrageriei, încercând să înțeleg ce tocmai auzisem. Ștefan era alb la față, iar cutia frumos împachetată zăcea pe podea, lângă pantofii lui. Fiica mea, Sofia, se uita nedumerită la el, cu mâinile strânse la piept.

fi fost teamă să iubesc, ci pentru că învățasem cât de important este să aleg pe cineva care poate iubi nu doar femeia din fața lui, ci și copilul care face parte din viața ei.

Înainte să mă culc, am intrat în camera Sofiei și am privit-o dormind liniștită, cu ursulețul strâns la piept. I-am aranjat pătura și i-am sărutat fruntea, apoi am rămas câteva clipe lângă patul ei.

Nu știam ce îmi rezervă viitorul, dar eram sigură de un singur lucru: fiica mea nu avea să fie niciodată obligată să poarte povara greșelilor făcute de adulți înainte ca ea să se nască.

Iar pentru mine, asta însemna mai mult decât orice poveste de dragoste.