discrete.
Am plâns ca un copil.
Emilia coborâse și ea și mă ținea de braț.
— Nu merit toate astea, am spus.
Femeia pe care o salvasem se uită la mine.
— Ieri ai intrat într-o clădire în flăcări pentru oameni pe care nu-i cunoșteai.
Își strânse băiețelul lângă ea.
— Lasă-ne și pe noi să facem ceva pentru un om pe care nu-l cunoșteam ieri.
Apoi mulțimea se dădu puțin la o parte.
Un bărbat de aproximativ cincizeci de ani veni spre mine.
Era îmbrăcat simplu, cu o geacă închisă la culoare.
— Dumneavoastră sunteți cel care lucra la restaurant?
— Lucram.
Îmi întinse mâna.
— Mă numesc Radu Marinescu. Am două restaurante în oraș.
Am dat mâna cu el.
— Am auzit că ați fost concediat pentru că ați părăsit tura.
Am oftat.
— Situația a fost puțin mai complicată.
Nu voiam să transform totul într-o campanie împotriva fostului meu șef.
Radu dădu din cap.
— Înțeleg.
Comments