Am scos dosarul din geantă și l-am așezat pe genunchii tatălui meu. Vântul de septembrie răsfoia marginile documentelor, iar Bobiță stătea în fața noastră, cu șapca strânsă între mâini.

o parte din bani, a șoptit.

Am simțit că mi se oprește respirația.

Tata nu a spus nimic.

— Am avut probleme financiare. Firma lui Adrian mergea prost. Aveam rate, datorii și niște facturi pe care nu le mai puteam plăti.

Adrian era soțul ei. De ani întregi administra o mică firmă de transport, iar Șerbanica ne spunea mereu că afacerea merge bine.

— Cât ai folosit? a întrebat tata.

— Nu știu exact.

— Șerbanica.

— Aproape tot, a izbucnit ea.

Am simțit cum mi se înmoaie picioarele.

Aproape tot.

Eu și Dumitru renunțaserăm la vacanțe, la reparații și la liniștea noastră, iar sora mea folosise banii tatei pentru a acoperi problemele propriei familii.

— Și de ce nu ne-ai spus? am întrebat.

Șerbanica m-a privit printre lacrimi.

— Pentru că mi-a fost rușine.

— Ți-a fost rușine să ne spui că ai probleme, dar nu ți-a fost rușine să mă lași să plătesc 9.600 de lei