Am scos dosarul din geantă și l-am așezat pe genunchii tatălui meu. Vântul de septembrie răsfoia marginile documentelor, iar Bobiță stătea în fața noastră, cu șapca strânsă între mâini.

pune banii înapoi.

Am privit spre tata. Nu îl mai văzusem atât de hotărât de când eram copil.

— Ce vrei să facem? l-am întrebat.

— Vreau să mergem până la capăt cu verificarea. Și vreau ca Șerbanica să prezinte toate documentele avocatului.

Sora mea a ridicat brusc capul.

— Vrei să mă dai în judecată?

Tata a răspuns după câteva secunde.

— Vreau să repari ce ai stricat. Dacă putem face asta printr-o înțelegere corectă, bine. Dacă nu, vom folosi mijloacele legale.

Șerbanica a plecat după aproape o oră. Nu ne-am îmbrățișat la despărțire.

În acea seară, tata a fost foarte tăcut.

Când am vrut să plec, m-a prins de mână.

— Tereza, mai stai puțin.

M-am așezat lângă el.

— Ce este, tată?

A privit spre fereastră.

— Când mama voastră a murit, am crezut că cel mai greu lucru pe care îl voi avea de făcut este să vă cresc singur. Dar m-am înșelat.