Am scos dosarul din geantă și l-am așezat pe genunchii tatălui meu. Vântul de septembrie răsfoia marginile documentelor, iar Bobiță stătea în fața noastră, cu șapca strânsă între mâini.

aceasta este încă în vigoare.

— Vreau să nu mai fie, a spus tata.

— Dacă aceasta este voința dumneavoastră și sunt îndeplinite condițiile legale, putem începe procedura de revocare. Dar trebuie să discutăm și despre notificarea persoanelor și instituțiilor implicate.

Tata a încuviințat.

— Asta vreau.

Notarul i-a adresat apoi câteva întrebări, pentru a se asigura că înțelege decizia și consecințele ei. Tata a răspuns limpede, explicând inclusiv ce atribuții îi încredințase Șerbanicăi când semnase procura.

La final, Victor Pavel s-a uitat spre mine.

— Doamnă Tereza, tatăl dumneavoastră este foarte clar în privința voinței sale. Faptul că folosește un scaun cu rotile nu îl împiedică să ia decizii juridice.

Tata a zâmbit pentru prima dată în acea dimineață.

— Asta încerc să le explic tuturor de trei ani.

După întâlnirea cu notarul, am mers la un avocat recomandat de acesta. Nu voiam să facem pași pripiți, mai ales că erau implicate sume mari