Am scos dosarul din geantă și l-am așezat pe genunchii tatălui meu. Vântul de septembrie răsfoia marginile documentelor, iar Bobiță stătea în fața noastră, cu șapca strânsă între mâini.

Nu ai pentru ce să-ți ceri iertare. Ai făcut ce ai crezut că este bine. Dar acum trebuie să avem grijă și de noi.

Am plâns amândoi în seara aceea.

După două săptămâni, avocatul a trimis o solicitare oficială către Șerbanica, cerând documentele privind administrarea banilor tatălui nostru.

Răspunsul ei a venit sub forma unui telefon furios.

— Tereza, ce înseamnă asta?

— Ce anume?

— Mi-ai trimis avocatul pe cap! După tot ce am făcut pentru tata!

Am respirat adânc.

— Nu eu am cerut documentele. Tata le-a cerut.

La celălalt capăt s-a făcut liniște.

— Tata nu știe ce face, a spus ea în cele din urmă.

Am simțit cum mi se ridică sângele la cap.

— Ba știe foarte bine.

— Tereza, este bătrân! Are optzeci și patru de ani!

— Și citește contracte mai atent decât noi amândouă. Vârsta lui nu înseamnă că poți decide totul în locul lui.

Șerbanica a oftat zgomotos.

— Tu