deoparte în fiecare lună, mi-a explicat ea.
— Dar ai familia ta, Cristina. Ai un copil de crescut.
— Știu, mamă.
— Banii aceia trebuiau să fie pentru voi.
Fiica mea m-a privit drept în ochi.
— Și tu ești familia mea.
***
Am început să plâng din nou.
— Dar de ce nu mi-ai spus nimic?
Cristina a oftat.
— Pentru că voiam să fie o surpriză.
— Și de ce ai fost atât de distantă în ultimele luni?
— Pentru că alergam între serviciu, bancă, notar și șantier.
Am privit-o nedumerită.
— Șantier?
— Casa avea nevoie de renovări. Am vrut să fie gata înainte să te aduc.
Apoi a adăugat:
— Și am fost atât de preocupată de toate astea, încât n-am observat că te făceam să te simți singură.
***
Am lăsat capul în jos.
— Eu am crezut că vrei să scapi de mine.
Cristina a încremenit.
— Cum?
— Când mi-ai spus să-mi fac bagajele, am crezut că mă duci
Comments