la azil.
Fiica mea și-a dus mâna la gură.
— Mamă…
— Mi-a fost atât de frică, fata mea.
Cristina a îngenuncheat în fața mea.
— De ce nu mi-ai spus?
— Pentru că nu voiam să te împovărez.
Atunci a început să plângă în hohote.
***
— Mamă, te rog să mă ierți.
Am încercat să o ridic.
— Cristina…
— Nu, lasă-mă să-ți spun.
Mi-a prins mâinile.
— Tu ai avut grijă de mine când nu aveam pe nimeni. M-ai dus la școală, m-ai ținut de mână când eram bolnavă, ai muncit până la epuizare ca să pot termina facultatea.
Lacrimile îi curgeau pe obraji.
— Cum ai putut să crezi că te-aș abandona?
Am privit-o cu tristețe.
— Pentru că bătrânețea te face uneori să te temi că nu mai ești de folos nimănui.
***
Cristina m-a îmbrățișat.
— Mamă, nu trebuie să-mi fii de folos ca să te iubesc.
Am închis ochii.
— Știu, fata mea.
— Nu cred că știi
Comments