„Apartamentul meu, regulile mele. Nu-ți convine? Du-te la tăticul tău!”, mi-a spus soțul, lăsându-mă cu bebelușul bolnav ca să-i pregătesc cina mamei lui. N-am făcut scandal. Dar seara, când s-a întors cu ea și a deschis ușa, a încremenit: nu mirosea a friptură, apartamentul era aproape gol… iar tata îl aștepta înăuntru cu un teanc gros de facturi.

în care trăiesc de prea mult timp.

În încăpere s-a făcut liniște.

Doina s-a așezat pe una dintre cutii, de parcă picioarele n-o mai țineau.

— Dar eu credeam că vouă vă merge bine…

Am privit-o fără furie.

— Pentru că vedeați o casă frumoasă și un fiu care vă spunea că el plătește tot.

Tata a răsfoit din nou documentele.

— Vrei să știi cât a plătit băiatul tău din lucrurile cu care se lăuda?

— Tată, lasă, am spus.

Nu mai aveam nevoie să-l umilesc.

Dan făcuse asta singur.

Am luat geanta copilului și m-am apropiat de pătuț.

— Plecăm.

Dan mi-a prins privirea.

— Irina, stai puțin.

Tonul lui era diferit.

Mai jos.

— Putem rezolva. M-am enervat. Am spus niște prostii.

— Nu astăzi ai început să le spui.

— Avem un copil.

— Tocmai de aceea plec.

Cuvintele l-au oprit.

L-am luat pe Luca și l-am așezat cu grijă în cărucior.

Dan s-a apropiat.

— Și