„Apartamentul meu, regulile mele. Nu-ți convine? Du-te la tăticul tău!”, mi-a spus soțul, lăsându-mă cu bebelușul bolnav ca să-i pregătesc cina mamei lui. N-am făcut scandal. Dar seara, când s-a întors cu ea și a deschis ușa, a încremenit: nu mirosea a friptură, apartamentul era aproape gol… iar tata îl aștepta înăuntru cu un teanc gros de facturi.

doua zi.

Mai întâi furios:

„Adu lucrurile înapoi.”

Apoi amenințător:

„Nu poți să-mi iei copilul.”

După câteva zile, mesajele s-au schimbat:

„Hai să vorbim.”

„Am exagerat.”

„Putem începe din nou.”

Și, într-o seară:

„Mi-e dor de voi.”

Am citit mesajul și am închis telefonul.

Cu câteva luni înainte, probabil că m-aș fi întors.

Acum știam diferența dintre a-ți fi dor de cineva și a-l respecta.

Am depus cererea de divorț.

Prin avocat am stabilit și tot ceea ce ținea de Luca, fără amenințări și fără jocurile pe care Dan încercase să le facă în primele săptămâni.

Între timp, am început din nou să lucrez.

La început traduceam texte de acasă câteva ore pe zi, cât dormea Luca. Apoi am primit proiecte mai mari.

Prima sumă câștigată de mine după mult timp nu era impresionantă.

Dar când am văzut banii în cont, am plâns.

Nu pentru valoarea lor.

Pentru că erau