Aveam treizeci de zile să predau râsul alb care îmi salvase viața, dar în ultima seară a sosit un vehicul negru de teren cu o decizie la care nu m-aș fi așteptat niciodată…

îi găseam lui Ghost un cămin legal în treizeci de zile, statul avea să se întoarcă—

și să ucidă singura ființă vie care încă mă aștepta în fiecare seară.

În următoarele douăzeci și nouă de zile, am sunat la fiecare sanctuar autorizat din Alaska, Canada și nordul Statelor Unite.

Unii nu au răspuns niciodată.

Alții au spus că nu aveau spațiu, fonduri sau autoritatea legală de a primi un râs obișnuit cu oamenii.

Fiecare refuz părea o altă ușă care se închidea în jurul lui Ghost.

Părea să simtă că ceva nu era în regulă. A încetat să mă mai aștepte pe platforma cea mai înaltă și a început să doarmă lângă poarta țarcului, privind cabana ca și cum s-ar fi temut că aș putea dispărea.

În ultima seară, am intrat în țarcul lui și m-am așezat în zăpadă.

„Îmi pare rău”, am șoptit.

Ghost s-a apropiat încet, și-a așezat