De Revelion rămâi acasă singură, mi-e rușine să merg cu tine în vizită

că ai trecut prin iad, și încă mergi înainte. Asta nu face oricine.

Cuvintele acestea, simple și calde, au pătruns în Natalia ca o lumină. Și pentru prima dată în multe luni, simți în piept nu durere… ci o mică scânteie de curaj.

După ce prietena ei a plecat, lăsând în urmă miros de sarmale și de speranță, Natalia a rămas în fața ferestrei. Afară ningea încet. Orașul se pregătea pentru miezul nopții, oamenii alergau cu sacose, cu artificii, cu planuri.

Iar ea? Ea stătea singură într-o casă unde dragostea se răcise demult.

Dar poate… poate că nu asta era culpabilitatea ei. Poate că venise timpul să se gândească și la ea însăși. La viața ei. La ce merita.

Pe masă era o agendă mică, primită cu ani în urmă de la o colegă. A deschis-o și a scris primele cuvinte pe care le simțise în multe luni ca fiind