La plecare, am privit încă o dată mormântul.
— Tată, am șoptit, ai avut dreptate.
Elena m-a privit.
— În legătură cu ce?
Am zâmbit.
— Spunea mereu că binele pe care îl faci nu se pierde. Poate nu se întoarce mâine, poate nici peste un an. Dar undeva, cândva, ajunge la cineva.
Elena a încuviințat.
— Tata spunea același lucru.
Am mers spre mașină.
Și în ziua aceea am înțeles că întâlnirea noastră nu fusese doar despre un radiator stricat.
Fusese despre doi tați care nu mai erau printre noi.
Despre o promisiune păstrată ani întregi.
Și despre felul în care un gest de bunătate poate lega două familii, chiar și după o generație.
Într-o după-amiază toridă, un mecanic a ajutat o șoferiță de camion care nu avea bani să-și repare mașina.
Nu i-a cerut garanții. Nu i-a cerut să lase ceva în schimb. A văzut doar un om aflat la nevoie și
Comments